Tren cu 400 de pasageri, blocat în câmp lângă Bacău. Călătorii au pornit pe câmp cu bagajele la ocazie

Tren cu 400 de pasageri, blocat în câmp lângă Bacău. Călătorii au pornit pe câmp cu bagajele la ocazie
Sursa FOTO: Arhivă
Publicat: 30/07/2023, 21:12

Un tren cu 400 de călători a rămas blocat pe un câmp din județul Bacău, după ce s-a stricat locomotiva. Trenul plecase din București și trebuia să ajungă la Burdujeni, județul Suceava. N-a mai reușit, din cauza unei defecțiuni.

În scurt timp, căldura a devenit insuportabilă, iar călătorii și-au luat bagajele și au pornit pe jos, spre drumul european E85, care se vedea în zare, sperând că vor putea prinde o ocazie. Ceilalți călători, care aveau de parcurs o distanță mult mai mare, au rămas să aștepte remedierea defecțiunii.

După aproape două ore de așteptat într-o căldură insuportabilă, a sosit o locomotivă de la Mărășești, pentru a o înlocui pe cea defectă, potrivit digi24.ro

„La 40 de km de Bacău, am rămas fără locomotivă. S-a bușit. A făcut poc. Dumnealor au luat-o prin câmp, să ajungă la șosea, la ocazie. Cu copii, cu bagaje, câmpul fiind la sute de metri”, a declarat unul dintre pasageri.

Sute de minute întârziere pe ruta București – Timișoara, din cauza unui marfar

Zilele trecute, o locomotivă care tracta un marfar a rămas în pană între Filiași (Dolj) și Gura Motrului (Mehedinți), pe ruta feroviară București-Timișoara. Toate trenurile, din ambele direcții ale rutei amintite au fost blocate în gările din proximitate.

Din cauza acestui incident, toate trenurile, de călători sau marfă, au avut sute de minute de întâziere în plus, cumulate.

SNCFR a transmis, la acel moment, că „firul 1 este închis pentru lucrări în perioada 17- 28.07.2023, ceea ce nu permite redirecționarea trenurilor pe un singur fir. La ora 15.50 a plecat din Gura Motrului locomotiva de ajutor, pentru tractarea trenului de marfă. Până la reînscrierea în circulație a trenului de marfă și eliberarea liniei, trenul IR 1691, care circulă în relația București – Timișoara, a fost oprit temporar în stația Răcari, de la ora 15.17, iar trenul R 2085, care circulă în relația Craiova – Petroșani, este oprit temporar în gara Filiași, de la ora 15.14. La ora 16.27, trenul de marfă defect a fost retras din linie curentă și a fost reluată circulația feroviară între Filiași și Gura Motrului”.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Măsuri speciale pentru un ministru suedez care are „cea mai ciudată fobie din lume”
Interpretul de muzică populară, Igor Cuciuc, și-a pierdut singurul copil! Andreea a căzut secerată la...
S-a despărțit cuplul anului din tenisul mondial. Gestul rusoaicei Anna Kalinskaya, după ce Jannik Sinner...
Povestea unui român, printre cele mai enigmatice dispariții din lume. A reapărut brusc după 30...
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea...
Povestea incredibilă a „celui mai modificat om din lume”. S-a mutat în altă țară ca...
Povestea americanului manipulat de mamă ca să ajungă criminal. Dezvăluiri după ce a stat 20...
Regina Întunericului rupe tăcerea, la o zi după înmormântarea secretă a lui Prigoană: 'Nu și-a...
Nu mai cumpăra ACESTE 7 alimente congelate. Se găsesc în toate supermarketurile din România! Ce...
Produsul pe care românii îl comandă la foc automat, în ultimii ani: "Decât să mănânc...
Iasmina, fata de 14 ani care s-a sinucis, postare CIUDATĂ pe Facebook înainte să-și ia...
Ce se va întâmpla cu pensia de urmaș după moartea lui Silviu Prigoană. Cum vor...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Ce fel de dubă poți să conduci cu permis Categoria B?
Consilier Trump: UK să se alinieze SUA în materie de comerţ mai degrabă decât să...
SOARELE ar putea avea o altă COMPOZIȚIE decât se credea până acum!
Adio, plată cu cardul. Românii obligați să scoată numerar la ATM
Căpitanul Titanicului ar fi supraviețuit. Povestea nespusă a teribilului naufragiu
Prima reacție a UEFA după ce Kosovo a abandonat meciul cu România. Mihai Stoichiţă asigură...
Văduva lui Silviu Prigoană, declarații bombă după decesul omului de afaceri
Cristi Brancu a dezvăluit unde era Mihaela Botezatu în momentul în care s-a produs evenimentul...
Cine este Igor Cuciuc, interpretul de muzică populară care și-a pierdut fiica de doar 17...
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că...
Cum ajutăm creierul să rămână în formă?